Duminica trecuta, pe stadionul din Regie, dupa ce la pauza erau condusi cu 2-0, copiii grupei 2005-2006 a Scolii de Fotbal A.R.D. Snagov au reusit o adevarata surpriza, in final, intrecand cu 4-2 grupa similara a A.P.C. 3 Kids Sport, consolidandu-si astfel pozitia a patra in clasamentul A.M.F.B.
Dupa prima parte a meciului, desi nu au evoluat deloc rau, jucand insa impotriva unui adversar mai puternic, pe fondul a doua greseli, am zice noi, normale pentru varsta lor, dar si al ratarilor lui Alexandru si Topor, copiii nostri s-au vazut condusi cu 2-0.
In partea a doua a intalnirii, prin cele cateva interventii salvatoare, portarul Alexandru S. parca le-a dat aripi coechipierilor care, prin fratii Calinescu, Andrei si Topor au inceput sa dea din ce in ce mai mari emotii adversarilor.
Astfel, cand nimeni nu se mai astepta, pe final, la o pasa a lui Turcu, debutantul Barbu reuseste sa reduca din avantajul adversarilor inscriind printre picioarele portarului. Golul are darul de a le reda increderea in fortele proprii si, dupa o noua rabufnire de curaj la finalul careia Turcu reuseste egalarea, schimba total atitudinea copiilor Scolii de Fotbal A.R.D. Snagov.
Golul trei, opera lui Hertzug care, dupa ce si-a driblat adversarul direct, cu un sut bine plasat la coltul lung a lasat fara replica atat apararea, cat si portarul celor de la A.P.C. 3 Kids Sport.
La ultima faza a meciului, Topor suteaza, portarul respinge pana la Calinescu, iar acesta nu are decat sa impinga inapoi balonul in poarta.
Fluierul final al arbitrului a consemnat asadar o noua dar “muncita” victorie a grupei 2005-2006 a Scolii de Fotbal A.R.D. Snagov, victorie la care a contribuit si faptul ca antrenorul Marius Ardeleanu a rulat un numar de nu mai putin de 12 jucatori, printre care: Alexandru S., Alexandru, Turcu, Topor, Andrei, Ene, Mihalcea, Solomintschi, M. Calinescu, Al. Calinescu, Barbu si Hertzug, dar si copii din generatia 2006-2007 care din sezonul urmator, alaturi de Grigore, Suveica, Tudorov, Stoica, vor incerca sa se impuna si ei in campionatul categoriei lor de varsta.
Felicitari, copii! Speram ca si dupa cele opt etape ramase de disputat in aceasta editie a campionatului A.M.F.B. sa va situati, daca nu pe o pozitie mai buna, cel putin pe cea pe care va aflati in prezent.
Succes!