Duminica trecuta, la Ciolpani, a avut loc derby-ul campionatului de juniori D al A.J.F. Ilfov, o partida pe drept numita astfel, ambele combatante, atat Academia Voluntari cat si Scoala de Fotbal A.R.D. Snagov demonstrand din plin ca sunt cele mai valoroase formatii din seria a I-a.
La solicitarea antrenorului oaspetilor, meciul a dubutat cu o… confruntare menita sa verifice echipa snagoveana dar avand si menirea de a pune presiune pe copiii antrenorului Ardeleanu, desi cele doua formatii sunt adversare de trei ani si micii fotbalisti sunt deja cunoscuti. Confruntarea a decurs normal, fara probleme, antrenorul Academiei Voluntari neavand niciun motiv de contestare a vreunui jucator, asa ca s-a trecut la fotbal.

cardio-2
Prima repriza a fost una echilibrata, oaspetii au avut o singura ocazie de gol, iar ratarile A.R.D.-ului dintre care ar fi de mentionat in special cea a lui Manea care nu a gasit spatiul potrivit la o angajare in adancime a lui Ardeleanu, au facut ca aceasta sa se incheie indecis: 0-0.
Intrati dupa pauza mul mai decisi, juniorii snagoveni nu au permis adversarilor nici macar sa se mai apropie de poarta lor. Pacat insa ca si in aceasta a doua parte a jocului, Manea, Ardeleanu, Jipa si Stefan au continuat seria ratarilor, dintre acestea mentionand doar sutul la vinclu al lui Alexe scos in extremis de portar, cornerul executat de Alexe la Manea care desi suteaza perfect, balonul este din nou surprinzator scos de portar direct la Stefan insa sutul acestuia trece de putin peste poarta goala. Si astfel, partida se incheie la egalitate, scor 0-0, un rezultat am zice bun, care da dreptul elevilor antrenorului Ardeleanu sa pastreze prima pozitie in clasament si sa spere in continuare la atingerea obiectivului, acela de a juca play-off-ul ilfovean.
“Se pare ca rezultatele noastre din ultimii ani deranjeaza multa lume din judet. In loc sa fie mandri ca si la noi se poate face ceva asemanator marilor orase din romania, adica scoli de fotbal particulare puternice… Nu pot decat sa le urez tuturor multa bafta! Confruntarea ceruta de cei de la Voluntari a fost legala din punct de vedere al regulamentului, a alungat temerile antrenorului acestora insa a pus presiune pe jucatorii mei si asta s-a vazut in rezultatul final, un 0-0 un pic neadevarat. Am aratat ca suntem o echipa bine pregatita si buna din toate ounctele de vedere si spun asta in special gandindu-ma la a doua repriza cand o echipa ca Academia Voluntari, cu pretentiile ei, nu a avut nicio ocazie clara la poarta noastra, iar noi a ratat cel putin 3-4 ocazii rare. Ma bucur ca putem sa ne ridicam la nivelul asta de joc si se pare ca nu intamplator rezultatele noastre deranjeaza, asta denota ca avem o oarecare cota valorica chiar daca vorbim de fotbal la acest nivel de varsta.” a spus dupa meci coordonatorul sportiv al scolii de Fotbal A.R.D. Snagov si antrenorul juniorilor D, Razvan Ardeleanu.